Recunoașterea facială care funcționează și pe întuneric
Recunoașterea facială devine din ce în ce mai puternică, iar o nouă tehnologie este capabilă să funcționeze chiar și pe întuneric.
Armata SUA a reușit să creeze o tehnică bazată pe inteligență artificială și pe învățare automatizată, capabilă să producă imaginea unui individ, folosind informații provenite de la o cameră termică. Camerele termale și senzorii FLIR se află deja în dotarea armatei de mult timp. Dacă la acestea se adaugă tehnologia de recunoaștere facială în lumină slabă, soldații pot avea un avantaj major noaptea, când pot afla rapid dacă un individ este o persoană de interes.
”Atunci când folosim camere termale pentru a capta imagini cu fețele oamenilor, marea provocare este că imaginea captată trebuie comparată cu o bază de date care conține imagini normale ale unor persoane de interes, spune Benjamin S. Riggan, implicat în procesul de dezvoltare a tehnologiei.
În cadrul unei conferințe, armata a efectuat un test al noii tehnologii; aceasta combină informații generale despre întreaga față, cu informații locale despre anumite regiuni, cum ar fi ochii sau nasul. Astfel, este sporită capacitatea de a distinge o imagine sintetizată. Demonstrația a arătat cum maparea termal-vizibil poate fi folosită pentru a crea o imagine realistă a feței unui individ.
Problema optimizării în ceea ce privește sintetizarea unei imagini încearcă să păstreze forma feței, dar și aspectul detaliilor locale ale acesteia. Cu ajutorul imaginii sintetizate termal-vizibil, dar și cu ajutorul unei galerii de imagini, armata a efectuat experimente de recunoaștere facială.
În cadrul testelor efectuate pentru publicarea cercetării, echipa a folosit o cameră termică FLIR Boson 320, dar și un laptop care opera algoritmul aproape în timp real. Demonstrația a arătat audienței că o imagine termală a unei persoane poate fi produsă pentru a produce o imagine sintetizată, vizibilă, aproape pe loc.